Aplicație Windows · pentru antrenori personali

Rapoarte pe care clienții le înțeleg dintr-o privire.

Portal PT ține fișele, măsurătorile și antrenamentele clienților tăi într-un singur loc, pe calculatorul tău, și transformă evaluările în rapoarte PDF de progres. Fără abonament, fără cloud.

Construit de Ionuț Cosma, Master Trainer MoveOn Fitness Education. În sală din 1993, antrenor din 2017.

Plată unică
Datele rămân la tine, criptate
Funcționează fără internet
În română, cu diacritice
Portal PT, ecranul Azi: ședințele zilei, documentele de rezolvat, clienți de contactat și de felicitat
01 · Problema

Clientul plătește un serviciu și pleacă acasă cu mâna goală.

Când cumperi un produs, pleci cu el acasă. Când cumperi antrenament, pleci cu o amintire și cu febră musculară. Peste două luni, când schimbarea de pe cântar e mică și motivația de început s-a consumat, amintirea nu îi arată nimic concret. Nu pleacă pentru că nu merge. Pleacă pentru că nu vede că merge.

Cântarul, oricât de modern, dă o cifră. Progresul e cifra de azi lângă cea de la start, lângă ce a ridicat în sală. Asta e ce îi arăți.

Studiile pe atingerea obiectivelor spun același lucru din altă parte: progresul înregistrat și arătat cuiva crește șansa de reușită mult mai mult decât progresul ținut minte. Iar oamenii care văd că „au început deja” persistă aproape de două ori mai des decât cei care simt că sunt la zero.

Pentru tine, asta înseamnă o singură întrebare: ce le dai în mână la săptămâna 4, 8 și 12? Portal PT există ca răspunsul să fie un document cu cifrele lui, nu „ai încredere în mine”.

8–16săptămânile în care pleacă cei mai mulți cliențiInara · sinteză retenție PT
~50 %dintre clienții de antrenament personal renunță în primele 6 luniGymkee · Trainero
60 %+dintre antrenori spun că retenția e cea mai mare provocareInara · Gymkee
×2persistență la cei care văd că au început deja (34 % vs 19 %)Nunes & Drèze, 2006
„Îmi pleacă după două-trei luni și nu înțeleg de ce.”neputință: „e ceva la mine?”
Ce face Portal PTSemnale de risc pe fiecare client (inactivitate față de ritmul lui, aderență sub plan, platou) și carduri automate de raport la săptămâna 4, 8 și 12. Afli înainte să plece, nu după.
„Când mă întreabă dacă merge, îi spun «se vede», dar n-am ce să-i arăt.”improvizație, jenă
Ce face Portal PTRaport PDF cu cifrele lui, comparate cu punctul de plecare: greutate, grăsime, masă musculară, talie, forță. Generat în două minute, trimis pe WhatsApp.
„Am tot în caiet, în Excel și în treizeci de conversații.”haos, timp pierdut, frica de a pierde datele
Ce face Portal PTO fișă pe client, cu tot: evaluări, antrenamente, notițe, pachet de ședințe. Backup automat, criptat, într-un folder ales de tine.
„Muncesc mult și nu se vede.”munca nerecunoscută
Ce face Portal PTClientul pleacă acasă cu ceva în mână. Îl deschide, îl arată, îl trimite mai departe. Munca ta devine un obiect.
02 · Povestea aplicației

De ce am construit Portal PT.

Ionuț Cosma asistând un client la presă cu gantere pe bancă înclinată, în sală
Ionuț Cosma - în sală din 1993, antrenor din 2017, Master Trainer MoveOn Fitness Education din 2021

Am ținut evidența clienților mei exact cum o ții și tu: în caiet, într-un Excel și în zeci de conversații pe WhatsApp. Știam că progresează. Problema era că nu aveam ce să le arăt.

Din 2017 antrenez oameni, întâi într-o sală de cartier din Drumul Taberei, apoi cinci ani într-unul dintre marile lanțuri de săli, unde am ajuns Elite Trainer. Pentru progresul clienților mei aveam un cântar și o foaie pe care treceam cifrele. Cântarele s-au schimbat între timp, sunt tot mai bune, dar întrebarea a rămas aceeași: ce fac cu cifrele? Unde e evaluarea de la start lângă cea de azi, unde sunt kilogramele de pe bară, volumul, forța, și cum îi arăt toate astea clientului fără să-i țin un curs?

Cu fiecare client am trecut prin același moment: undeva între săptămâna 8 și 16, cântarul se mișcă puțin, oboseala e reală și vine întrebarea „chiar merge?”. Aveam răspunsul în cap, pe foaie și în caiet. Nu îl aveam într-o formă pe care el să o poată ține în mână.

Din decembrie 2021 predau, ca Master Trainer MoveOn Fitness Education, cursul de calificare și cel de specializare pentru instructori de fitness. La fiecare serie primesc, aproape cu aceleași cuvinte, două întrebări:

„Noi cum gestionăm clienții? Și cum le arătăm progresul, ca să nu plece?”Întrebarea cursanților, la cursul de Instructor Fitness, MoveOn Fitness Education

Nu aveam un răspuns bun de dat. Programele existente sunt în engleză, pe abonament, construite pentru coaching online cu aplicație de client, și tot nu răspund la întrebarea de bază: ce le dau clienților în mână la săptămâna 8. Așa că am construit răspunsul pentru mine, pe clienții mei, pe date reale. Abia după ce a funcționat l-am făcut și pentru tine.

1993prima zi în sală, ca practicant
2017instructor acreditat de stat (ANC), încep să antrenez
2021Master Trainer MoveOn Fitness Education
2022Elite Trainer într-un lanț național de săli
2026preparator fizic la Stoica Brothers Fight Academy
03 · Pentru cine

Pentru antrenorul personal care lucrează cu clienții în sală.

Pe cont propriu sau angajat într-un lanț de săli, ai între 5 și 40 de clienți, îi vezi de două-trei ori pe săptămână și ții evidența pe fișe, în agendă, în notițele din telefon și pe WhatsApp. Softul sălii gestionează abonamente și accesul la recepție, nu progresul clienților tăi. Portal PT e instrumentul tău, pentru asta. Nu e pentru coaching online cu aplicație de client.

8–16

Săptămânile critice

Cei mai mulți clienți renunță între săptămâna 8 și 16, când nu mai văd progresul. Nu pentru că nu există, ci pentru că nu li-l arată nimeni.

1 PDF

Dovada vizibilă

Un raport clar, cu cifrele lui, la săptămâna 4, 8 și 12, schimbă conversația din „nu văd rezultate” în „uite ce am făcut împreună”.

0 lei/lună

Fără abonament

Plătești o singură dată. Aplicația e a ta, pe calculatorul tău, și merge și dacă nu mai plătești nimic niciodată.

04 · Cum funcționează

Trei lucruri, făcute bine.

1

Evaluezi

Introduci măsurătorile (greutate, grăsime, masă musculară, talie, forță). Prima evaluare devine automat „punctul de plecare”.

2

Antrenezi

Asignezi un program din fișa clientului și loghezi ședințele cu ținta săptămânii în față. Vezi volumul și progresul de forță pe fiecare exercițiu.

3

Arăți progresul

Aplicația îți spune când e momentul raportului. Generezi PDF-ul și îl trimiți pe WhatsApp în două minute.

05 · Programe incluse

Nu pornești de la o pagină goală. Opt programe, gata structurate.

Antrenorul nou știe să execute, dar se blochează la programare: câte zile, ce împărțire, cum crești încărcătura fără să forțezi. Portal PT vine cu opt programe pe 8 săptămâni, construite pe faze. Sunt deja în aplicație, în Bibliotecă, iar tu le adaptezi la clienta din fața ta.

01Femeie 35+, început de drumrecompoziție · 3 zile full-body
02Slăbire cu timp puțin2 zile full-body
03Hipertrofie3 zile
04Hipertrofie4 zile · superior / inferior
05Forță de bază3 zile · mișcările mari
06Bărbat 40+, reluare antrenament după pauză3 zile
07Senior 60+forță funcțională și mobilitate · 2 zile
08Condiționare HIIT2 zile · supliment la un program de forță
Săptămânile 1–2AcomodareTehnică, volum mic, RPE 6–7. Clienta învață mișcările, tu vezi de unde pleacă.
Săptămânile 3–6AcumulareVolumul crește săptămânal, încărcătura urmează. RPE 7–8.
Săptămânile 7–8Intensificare + descărcareMai puține repetări, mai grele, RPE 8–9. Ultima săptămână scade volumul înainte de reevaluare.
Un punct de plecare, nu o rețetă. Seturile, repetările și RPE-ul sunt setate pe fiecare săptămână; tu schimbi exercițiul, nu logica. Le editezi în Bibliotecă și le asignezi din fișa clientei, pe zilele și ora ei. Ședințele apar în Azi și în Calendar, iar ce loghezi intră în progresul ei, ca orice antrenament al tău. Scrise pentru sală, cu echipament standard, în română.

Incluse în preț. Toate cele 8 sunt incluse de la lansare.

06 · Tur ghidat

O zi cu Portal PT.

Capturi reale din aplicație, cu date demo. Treci peste punctele galbene ca să vezi ce face fiecare zonă.

07 · Raportul de progres

Documentul pe care clienții îl trimit mai departe prietenilor.

Mai jos e raportul real generat de aplicație pentru clientul demo. Ton de om, nu de laborator; metrica ei principală pe prima pagină; explicații la fiecare grafic.

Raport de progres · clientul demo · generat de aplicație
08 · Comparativ

Ce ai acum, ce există pe piață, ce face Portal PT.

Caiet, Excel, WhatsAppAplicații pe abonamentCântarul și softul săliiPortal PT
Fișa și evaluările clientului, într-un locîmprăștiatedamăsoară, dar nu ține istoricul tăuda, cu orice cântar
Încărcătură, volum, forță pe exercițiu, în timpîn caiet, fără graficparțialnuda, legate de evaluări
Programe de antrenament gata făcute, cu progresie pe săptămânile scrii tușabloane, de obicei în englezănu8 programe pe 8 săptămâni, asignate din fișă
Raport de progres pe care îl trimiți clientuluiîl faci de mânăîn engleză, în aplicația lornuPDF, în română, în 2 minute
Îți spune când e momentul raportului (S4 / S8 / S12)nununuda, automat
Semnale de risc de abandonle simți târziuparțialnuda
Pachete de ședințe, plăți și restanțede mânăparțial, adesea contra cost suplimentarabonamentele sălii, nu pachetele taleda: card sau transfer, total pe lună
Acord GDPR și evaluarea stării de sănătate înainte de antrenamentpe hârtie, în dosareformulare generale, în englezădeclarația săliiîn română, salvate în fișă, cu semnal pentru aviz medical
Clientul are nevoie de aplicațienudauneorinu
Unde stau datelela tine, dar oriundepe serverul lorla salăla tine, criptate, cu backup
Cost0 lei + timpul tău1.100–1.700 lei / anplătit de salăo singură plată
Funcționează fără internetdanunuda

Aplicațiile pe abonament sunt bune pentru coaching online cu aplicație de client. Cântarul și softul sălii sunt bune la ce fac: măsurători, abonamente, recepție. Niciunul nu e făcut pentru întrebarea ta: ce îi dau clientului în mână la săptămâna 8.

Merge cu orice cântar. Tanita clasic sau bioimpedanță nouă: iei cifrele de pe cântarul sălii și le pui în fișă. Portal PT nu înlocuiește cântarul, îl completează: pune măsurătoarea de azi lângă cea de la start și lângă antrenamente, și face din ele un raport.
09 · Cât te costă un client pierdut

Pune cifrele tale. Formula e la vedere.

Valoarea a două luni în plus, pentru fiecare client, într-un an19.200 leiclienți × pachet × 2
Un singur client păstrat două luni în plus1.600 leipachet × 2. Atât valorează un raport la săptămâna 8 care schimbă conversația.
Durata medie, dacă crește cu două luni4 → 6 luniRetenția e cea mai ieftină creștere: nu costă nimic la achiziție.

Estimare cu cifrele tale, nu o promisiune. Portal PT nu garantează retenția; îți dă instrumentul cu care o lucrezi: dovada, la timp.

10 · Pași de urmat

De la descărcare la primul raport, în aceeași zi.

01
Descarci și instalezi (2 minute).Linkul de descărcare vine pe e-mail, după confirmarea plății. Windows 10 sau 11. La avertismentul „Windows a protejat computerul” apeși „Informații suplimentare” → „Rulează oricum”. Explicăm mai jos de ce apare.
02
Activezi cu codul de dispozitiv.Aplicația îți arată un cod. Mi-l trimiți pe WhatsApp, primești codul de licență, îl lipești, gata.
03
Îți alegi parola și păstrezi codul de recuperare.Cu parola îți criptezi datele. Codul de recuperare e singura cale de reintrare dacă o uiți.
04
Ghidul de start (3 ecrane, opțional).Alegi cu ce clienți lucrezi cel mai des și încerci primul antrenament pe clientul demo. Tabul Ghid îți arată apoi toți pașii, bifați automat.
05
Primul client: profil → evaluare → „de aici plecăm” → PDF.Patru carduri, în ordine. Sub 10 minute pentru un raport pe care i-l trimiți chiar azi. Acordul GDPR și evaluarea stării de sănătate le completezi în tabul Documente al clientului.
06
Pornești auto-backup-ul.Setări → alegi un folder (ideal OneDrive sau Google Drive). De atunci seiful criptat se salvează singur la fiecare modificare.
11 · Explicit, ca să știi ce cumperi

Ce face. Ce nu face.

Face

Fișă completă pe client: profil, nevoi, notițe, istoric evaluări de pe orice cântar (greutate, grăsime, masă musculară, apă, grăsime viscerală, talie, forță de prindere)
Antrenamente logate cu seturi, repetări, kg, RPE; 1RM estimat; volum pe grupă musculară; progresul încărcăturii în timp, legat de evaluări
Bibliotecă cu programe, rutine și exerciții; asignezi programul din fișa clientului, pe zilele și ora lui, câte ședințe are pachetul
Ecranul „Azi” cu ședințele zilei și butonul „Începe”, calendar săptămânal cu toți clienții, pachete de ședințe, recurență evaluări
Analiză cu explicații: ritm de slăbire, recompoziție, WHtR, scor de evoluție, semnale de risc
Ritmul raportului: carduri automate la săptămâna 4, 8, 12 + review de 15 minute
8 programe de antrenament pe 8 săptămâni, cu progresie pe faze, incluse și editabile
Raport PDF de progres, în română, cu tonul potrivit pentru client
Mesaje gata scrise de re-activare și felicitare (le copiezi în WhatsApp)
Încasări: preț pe pachet, plăți pe card sau prin transfer, cine mai are de plătit, ședințe restante, totalul pe fiecare lună
Documente pe client: acord GDPR cu opțiuni separate pentru poze și filmări, evaluarea stării de sănătate înainte de antrenament, printate și salvate, cu istoric
Ghid în aplicație: 12 pași, bifați automat, cu „Du-mă acolo”
Seif criptat local, auto-backup în folder, export/import, mod discret

Nu face

Nu are aplicație pentru clienții tăi (ei primesc PDF-ul și mesajele tale)
Nu procesează plăți, nu emite facturi, nu ține contabilitate (ține doar evidența încasărilor)
Nu pune diagnostice: evaluarea stării de sănătate îți arată când e nevoie de avizul medicului
Nu sincronizează între calculatoare: e pe un singur PC, cu backup
Nu trimite nimic pe internet; nu are cont, nu are cloud
Nu face planuri de nutriție și nu se conectează la ceasuri sau aplicații de sport
Nu rulează pe Mac, telefon sau tabletă
12 · Preț

Plată unică. Fără abonament.

Completezi comanda și îți trimit datele de plată pe e‑mail. După ce primesc confirmarea plății, primești linkul de descărcare și licența.

Acum nu plătești nimic. Îți trimit datele de plată pe e-mail în cel mai scurt timp. După ce primesc confirmarea plății, primești linkul de descărcare și licența.

Ai o întrebare înainte? Scrie-mi pe WhatsApp.

1490 RONplată unică, fără abonament

1 licență · 1 calculator

Toate funcțiile, fără planuri „Pro”
Clienți nelimitați
Actualizări de corecție și securitate 24 de luni
Mutare gratuită pe alt calculator, din aplicație
Suport pe WhatsApp: răspuns în 24 h, luni–vineri, 09:00–17:00
14 zile, banii înapoi, fără întrebări
13 · Întrebări frecvente

Ce mă întreabă antrenorii înainte să cumpere.

Unde stau datele clienților mei?+

Pe calculatorul tău, într-un seif criptat cu parola ta. Nu există cont, server sau cloud. Nici noi nu avem acces. De aceea backup-ul e al tău: aplicația îl face automat într-un folder ales de tine.

Ce se întâmplă dacă îmi schimb laptopul?+

Setări → Licență → „Mută licența pe alt PC”. Licența se dezactivează pe vechiul calculator, primești un cod de transfer, mi-l trimiți cu codul noului dispozitiv și primești licența nouă, gratuit. Datele le muți prin backup + „Restaurează”.

Dacă uit parola?+

Folosești codul de recuperare primit la crearea seifului (îl poți regenera din Setări). Fără parolă și fără cod, seiful nu se poate deschide, nici de noi. Așa e proiectat.

Clienții mei au nevoie de aplicație?+

Nu. Ei primesc de la tine raportul PDF și mesajele, pe WhatsApp. Portal PT e instrumentul tău, nu al lor.

Merge fără internet?+

Da, integral. Internetul e necesar doar ca să descarci installerul și să trimiți raportul clientului.

De ce apare avertismentul Windows la instalare?+

Pentru că installerul nu are încă un certificat de semnare digitală plătit. Verifici amprenta SHA-256 de pe pagina de descărcare, apeși „Informații suplimentare” → „Rulează oricum” și gata. Vom semna installerul la primele vânzări.

Ce primesc după 24 de luni?+

Aplicația funcționează în continuare, la nesfârșit. Corecțiile și actualizările de securitate sunt incluse 24 de luni. Versiunile cu funcții noi le anunțăm separat.

Pot să o încerc înainte?+

Ai raportul demo mai sus, turul cu capturi reale și 14 zile cu banii înapoi după achiziție. Dacă în 14 zile decizi că nu e pentru tine, dezactivezi licența din aplicație și primești banii.

Programele incluse sunt pentru clienți sau pentru mine?+

Pentru tine, ca antrenor. Sunt deja în Bibliotecă. Le asignezi din fișa clientei, pe zilele și ora ei, și le adaptezi oricând. Nu înlocuiesc evaluarea ta, o scurtează.

Pot ține evidența plăților?+

Da. Pui prețul pachetului, iar la fiecare plată notezi suma și metoda: card sau transfer. În tabul Încasări vezi cine mai are de plătit, ședințele restante și totalul pe lună. Aplicația nu procesează plăți și nu emite facturi.

Ce fac dacă un client are o problemă medicală?+

Completezi cu el evaluarea stării de sănătate din tabul Documente. Dacă răspunde „DA” la un semnal de alarmă, aplicația îți arată „Aviz medical necesar” și te întreabă înainte de antrenament. Treci data avizului și restricțiile în formular. Aplicația nu pune diagnostice.

Datele de sănătate ale clienților sunt o problemă legală?+

Tu ești responsabilul (operatorul) pentru datele clienților tăi, ca la orice fișă de evaluare. Ai nevoie de acordul lor explicit pentru datele de sănătate. Aplicația are acordul GDPR gata făcut: îl printezi, îl semnați și salvezi în fișă data și ce a acceptat clientul. Te ajută și cu exportul și ștergerea la cerere și nu trimite nimic nicăieri.

Cine e în spatele aplicației?+

Ionuț Cosma, antrenor personal, prin NO SHORTCUT MENTALITY S.R.L. Aplicația a fost construită pentru propriii clienți, pe date reale, și abia apoi oferită altor antrenori.

14 · Descarcă

Portal PT pentru Windows.

Installerul nu se descarcă de pe site. După ce primesc confirmarea plății, îți trimit pe e-mail linkul tău personal de descărcare, valabil 7 zile, și apoi codul de licență. În pachet găsești installerul, ghidul de instalare, amprenta SHA-256 și termenii.

Vezi prețul și cum comanzi
Versiunea2.3.0
SistemWin 10/11 · 64 biți
Mărime~120 MB
Data4 nov. 2026

Amprenta SHA-256 a installerului din pachet (ca să verifici că e neatins):

cab219c22c0bfd81a0db7bd918ccaaed985f7d88eae27f01dfa60b8e0dee3fb0

Ghid de instalare pas cu pas, cu imagini: Ghid instalare (PDF) · Termeni: Termeni, condiții și acord de licență (v1.1) · Retragere din contract

La instalare apare „Windows a protejat computerul”. Uite ce apeși:

simulare · apasă unde clipește

Windows a protejat computerul

Microsoft Defender SmartScreen a împiedicat pornirea unei aplicații nerecunoscute. Rularea acestei aplicații ar putea pune în pericol PC-ul.

Aplicație: Portal-PT-Setup-2.3.0.exe
Editor: Necunoscut
✓ Installerul pornește. Exact așa faci și pe calculatorul tău.
De ce apare? Windows îl arată pentru orice program fără certificat de semnare digitală plătit (~100 $ pe an). Suntem la început și îl vom avea la primele vânzări. Până atunci, amprenta SHA-256 de mai sus e dovada că fișierul e exact cel construit de noi. Nimic nu se instalează fără să apeși tu „Rulează oricum”.